După ce Tyto, câinele nostru, a trecut podul curcubeului, mi-am dat seama că el a ținut locul copilului meu după ce acesta a părăsit cuibul. Și abia acum, când nu mai am cui să-i port de grijă clipă de clipă, cuibul a devenit gol cu adevărat, scrie jurnalista Laura Bogaciu într-un text publicat pe site-ul Totuldespremame.
Tyto a fost mai mult decât un animal de companie, a fost parte din familie, de la început, de când avea două luni. Practic, era câinele fiicei mele, adult acum. Mărturisesc că atunci când a venit cu el acasă, deși sunt o mare, mare iubitoare de animale, nu m-am bucurat cine știe ce. Pentru că știam câtă responsabilitate implică. Și că, la un moment dat, toată responsabilitatea va fi pe umerii mei.
Cinci ani și jumătate mai târziu, aveam să mă lupt cu toate resursele mele, și financiare, și emoționale, ca să mă împotrivesc unui diagnostic cumplit — osteosarcom — care îi mai dădea o speranță de…