Ilie Constantin, motociclistul accidentat de Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, a oferit primele declarații despre accidentul în care a fost implicat.
Bărbatul spune că medicii i-au transmis că nu se va mai recupera niciodată în totalitate.
Marți dimineață, la Judecătoria Mangalia a avut loc primul termen în dosarul în care Monica Macovei a fost trimisă în judecată, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„Sufăr și mai am de suferit destul. Din păcate, nu se vor rezolva problemele. Voi rămâne cu urmări grave. A fost greu de tot, nu cred că își poate închipui decât cineva care trece prin așa ceva.
Preferam o altă variantă decât să sufăr atât de mult, nu vă spun care. Cred că toată lumea are aceeași părere despre astfel de oameni (n.r. Monica Macovei). Nu am vorbit cu ea până acum.
Eu mi-am dat seama ce fel de…
































Lasă un comentariu