Cum va arăta noul proiect al PNL și USR, după ce legea ANI a fost respinsă de Senat. Abrudean, despre șansele de a mai obține banii din PNRR

Cum va arăta noul proiect al PNL și USR, după ce legea ANI a fost respinsă de Senat. Abrudean, despre șansele de a mai obține banii din PNRR

Președintele liberal al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că PNL nu a votat proiectul de lege din domeniul integrității în ședința de joi a Senatului ca urmare a două amendamente introduse de PSD „în ultima clipă”, privind aplicarea retroactivă a unor prevederi și eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor.

Proiectul a fost respins de Senat, pentru că nu a întrunit o majoritate absolută la vot. PNL, USR și AUR nu au votat.

„Din păcate, am constatat că au fost introduse două amendamente față de propunerea de la Camera Deputaților, unul dintre ele care ar fi dus la declararea ca neconstituțională a acestei legi, deci la periclitarea jalonului de 770 de milioane de euro. Vorbim de retroactivitatea unor prevederi, lucru care este, evident, neconstituțional (…). Al doilea element pentru care noi nu am votat această lege este prevederea cu cash-ul, cu care nu suntem de acord, iarăși, un…

Citeşte mai departe