Trei școli gimnaziale din Augustin (harta), Homorod (harta), și Rupea (harta) au primit o donație de carte de copii constând în 1.800 de volume noi, precum și mobilier de bibliotecă, oferite de constructorul AKTOR Romania, a cărui strategie de responsabilitate socială include susținerea copiilor și tinerilor. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Federației Naționale a Părinților (FNaP ProEDU) și al editurilor Arthur și Corint – acestea din urmă dublând donația făcută de firmă.
Astfel, cei peste 1.300 de elevi de la cele trei școli gimnaziale pot citi cărți selectate în conformitate cu recomandările pedagogice pentru vârsta lor, într-un mediu îmbunătățit pentru lectură. Este a doua ediție a proiectului „Citește și crește cu AKTOR”, pentru renașterea bibliotecilor școlare din România.
Cei 1.300 de elevi se adaugă celor peste 2.000 de elevi de la cele trei școli din Ciorogârla, Apața și Aiud unde AKTOR a donat…





































Lasă un comentariu