Elevii din clasele a V-a și a VI-a vor avea ocazia să învețe grija față de animale la școală. Opționalul „Ora cu și pentru animale” va fi introdus în școli la nivel național.
Disciplina opțională a fost aprobată la nivel național. FOTO: Facebook/Hubert Thuma
Disciplina opțională a fost aprobată la nivel național, urmând să fie publicată în Monitorul Oficial. Ulterior, aceasta va putea fi aleasă de orice unitate de învățământ din țară. Opționalul este destinat elevilor din clasele a V-a și a VI-a și poate fi predat de orice profesor, indiferent de specializare, potrivit unui comunicat al CJ Ilfov.
Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a declarat că introducerea acestui opțional reprezintă un pas important pentru dezvoltarea empatiei în rândul copiilor.
„Materie opțională, în catalog. E un pas care mă bucură enorm. Un pas firesc pentru momentul în care societatea românească se află. Suntem dezbinați,…
































Lasă un comentariu