Cât de mult contează părerea elevilor și a studenților când se fac schimbări în Educație? „Foarte puțin ne uităm la elev și la ce e bine pentru ei”

Un raport al UNESCO arată că reprezentanții elevilor și studenților din România au fost consultați în privința legilor educației. Numai că nu există nicio obligație legală clară prin care să se specifice că opinia lor trebuie luată în calcul de fiecare dată când este vorba despre măsuri care îi privesc. Dincolo de reglementare, am vrut să știm cât de mult simt tinerii că părerea lor contează, la școală și liceu, dar și la universitate. 

FOTO Shutterstock

Reprezentare cu drept de vot doar la liceu

După 12 ani petrecuți în învățământul preuniversitar și doi în facultate, Mihnea Stoica simte că România face progrese, dar că încă mai e de lucru. De exemplu, elevii pot avea un reprezentant cu drept de vot în consiile de administrație ale unităților de învățământ numai la liceu. Și doar dacă acesta a împlinit 18 ani. 

,,Asta duce la schimbări frecvente pentru că, de cele mai multe ori, persoanele…

Citeşte mai departe