Preşedintele PSD Constanţa și-a anunțat demisia din funcție după un deceniu la conducerea filialei. Care sunt motivele

Liderul organizației județene PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, și-a anunțat vineri demisia de la conducerea filialei pe care o conduce din anul 2015, motivând că a recurs la acest gest din motive personale.

Felix Stroe a demisionat din funcție FOTO Facebook

“Astăzi, în cadrul ședinței Biroului Permanent, mi-am depus mandatul din funcția de președinte al Organizației Județene Social Democrate constănțene – filială pe care o conduc din iunie 2015. De fiecare dată ales – în trei Conferințe Județene -, niciodată numit de conducerea centrală a partidului. Mi-am desfășurat activitatea de președinte de organizație cu maximă responsabilitate și implicare, chiar și atunci când starea mea de sănătate era profund afectată”, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

El a spus că rămâne în continuare membru al PSD și își va îndeplini atribuțiile care țin de Parlamentul României, fiind preocupat în permanență…

Citeşte mai departe