Curtea Constituțională discută, marți, sesizările Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie şi AUR în legătură cu legea privind plata pensiilor private. La termenele anterioare, decizia a fost amânată, potrivit News.ro.
Magistrații au amânat de două ori pronunțarea pe aceste obiecții de neconstituționalitate, atât pe 5 noiembrie, cât și pe 12 noiembrie.
Pe 8 octombrie, legea pensiilor private, care stabilește cum vor putea fi retrași banii din Pilonul II și III, a trecut de votul final al Parlamentului. La vot, în plenul Camerei Deputaților, POT s-a abţinut să voteze proiectul de lege, iar parlamentarii AUR au votat „împotrivă”.
Atât AUR, cât și judecătorii Instanței supreme au sesizat CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private.
Proiectul a fost adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament și prevede că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul II, pilonul obligatoriu…

































Lasă un comentariu