Cum vrea Ministerul Educației să reducă analfabetismul funcțional, cu peste 200 milioane lei. Patru școli beneficiare în fiecare județ

Cum vrea Ministerul Educației să reducă analfabetismul funcțional, cu peste 200 milioane lei. Patru școli beneficiare în fiecare județ

În următorii patru ani, peste 15.000 elevi și peste 37.500 cadre didactice vor constitui grupul țintă pentru acțiuni prin care se dorește reducerea analfabetismului funcțional. Cinci inspectorate școlare și cinci case ale corpului didactic (din Alba, Argeș, Dolj, Ilfov, Suceava) sunt parteneri ai ministerului în proiect.

Rezultatele slabe de la testele PISA au determinat autoritățile să caute soluții FOTO: Shutterstock

Instituțiile de mai sus, alături de Institutul de Științe ale Educației (IȘE), vor coordona la rândul lor instituțiile similare din restul județelor. Profesorii, cei peste 37.500, vor fi pregătiți pentru a preda astfel încât noțiunile să nu mai fie receptate de către elevi drept teorie fără sens și fără aplicabilitate în viața reală.

Ministrul Educației și Cercetării a semnat la începutul acestei săptămâni contractul de finanțare pentru proiectul care intră în implementare la 1 octombrie 2025….

Citeşte mai departe