Președintele Sindicatelor Libere din Învățământ amenință că scoate în stradă 30.000 de oameni la protestul din prima zi de școală

Președintele Sindicatelor Libere din Învățământ amenință că scoate în stradă 30.000 de oameni la protestul din prima zi de școală

Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a declarat, vineri, după şedinţa Consiliului Economic şi Social, care trebuie să dea aviz pe pachetul doi de măsuri fiscale, că i-a transmis lar premierului Ilie Bolojan că cel mai lovit domeniu este sistemul educaţional şi sindicatele nu vor sta cu mâinile în sân

Simion Hăncescu, lider de sindicat FOTO: Adevărul

Simion Hăncescu a declarat, la Palatul Victoria, că, în intervenţia pe care a avut-o în Consiliul Economic şi Social, i-a reproşat premierului faptul că se aşteptau ca, în Planul 2, să se revină asupra măsurilor luate pentru educaţie şi să se renunţe la o serie de prevederi, pentru că, aşa cum se prezintă în momentul de faţă, acest sistem este cel mai afectat, scrie News.

„I-am spus clar premierului: cel mai lovit domeniu este sistemul educaţional. N-am intrat în foarte multe amănunte, i-am explicat că sunt situaţii în…

Citeşte mai departe