Universitatea de Medicină la care notele la admitere au coborât chiar și la 5,14. Rector: „Nu cred că este o problemă”

Admiterea la Universitatea
de Medicină din Iaşi a înregistrat un record negativ, cu note de intrare care
au coborât chiar și la 5,14. Profesorii explică rezultatele slabe prin efectele
pandemiei asupra pregătirii elevilor, dar susțin că viitorii medici și
asistenți pot recupera pe parcurs.

La UMF Iaşi, la unele specializări s-a intrat cu note de până la 5,14. FOTO: UMF Iaşi

Admiterea la
Medicină a înregistrat anul acesta cele mai mici medii din ultimii ani, cu note
de intrare care au coborât chiar și până la 5,14 în unele centre universitare.
În timp ce unii candidați au început pregătirea pentru examen încă din primii
ani de liceu, rezultatele obținute nu au reflectat întotdeauna efortul depus.

La Universitatea de
Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, concurența a variat în funcție
de specializare.

La Medicină, unde
au fost doi candidați pe un loc, ultima medie de admitere la buget a fost 7,90.
În schimb,…

Citeşte mai departe