Ministrul Educaţiei
a anunţat joi că a semnat ordinul pentru introducerea „butonului roşu” în şcoli.
Daniel David, anunţă introducerea “butonului roşu” în şcoli. FOTO: Mediafax
Joi, 22 mai, într-o
postare pe Facebook, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a
transmis că a semnat ordinul pentru introducerea aşa-numitului buton roşu în
şcoli, de fapt o platformă unde elevii şi cadrele didactice pot sesiza, sub
protecţia anonimatului probleme legate de violenţă, droguri, bullying sau alte
situaţii grave.
„Astăzi am semnat – și va apărea în Monitorul Oficial în
următoarele zile – ordinul legat de așa-numitul «buton roșu». Nu este practic
un buton, dar este mecanismul în care putem semnaliza într-o manieră anonimă
aspectele problematice din mediul școlar, de la agresivitate, bullying până la
consumul de droguri. Dar am pus acolo orice alte comportamente care violează
regulamentele care există la nivelul…






























Lasă un comentariu