Cauțiunea stabilită pentru generalul cercetat


Comandantul Logisticii Armatei, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, a fost plasat, vineri noapte, de procurorii anticorupție sub control judiciar pe cauțiune în valoare de un milion de lei, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

DNA a anunțat într-un comunicat că au fost efectuate vineri percheziții domiciliare în 22 de locații situate în București și în județele Ilfov și Giurgiu, dintre care una la sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora”,…

Citeşte mai departe