Ministrul Educației, Daniel David, a atins pentru prima oară subiectul demisiei. Analfabetismul funcțional în care se scaldă aproape jumătate dintre absolvenții de liceu este deja o problemă de securitate națională, consideră oficialul, care avertizează: dacă politicile educaționale pe care le va înainta în luna mai nu vor fi susținute și asumate, nu va mai fi ministru.
Daniel David anunță reformă în Educație. Arhivă
Lanțul slăbiciunilor lui David
O declarație care nu este atât de șocantă, pe cât este de dezamăgitoare. Căci sistemul are nevoie de o reformă din temelii. Iar dacă miniștrii vor ajunge să stea în fruntea sistemului câteva luni și după aceea să „dezerteze” nu mai avem nici o șansă. Un psiholog și doi experți educație au comentat declarația lui Daniel David punând pe masă, fără ascunzișuri, jumătățile „mărului otrăvit” care se numește Învățământul românesc.
Totul, pus și…
Lasă un comentariu