Daniel David: „Programul Masă sănătoasă se extinde”. Câți elevi vor primi mâncare la școală

Guvernul a decis să extindă programul „Masă sănătoasă” la peste 500.000 de beneficiari. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat în acest sens că decizia a fost luată pentru combaterea abandonului şcolar.

Până în 2029 toți elevii din România ar putea primi o masă caldă la școală. Arhivă

Ţinta, potrivit ministrului, este ca, în anul 2029, toţi elevii să intre în acest program. „Este un program important, cred că este prima hotărâre iniţiată de Ministerul Educaţiei. Efectiv îl văd ca pe un mecanism fundamental, nu doar din punct de vedere social, eu îl văd ca pe un mecanism psiho-educaţional pentru că avem o problemă majoră legată de abandonul şcolar, iar toate studiile de specialitate arată că şi aceatsă componentă socială are un rol fundamnetal în a preveni şi combate abandonul şcolar”, a spus Daniel David.

Ministrul a anunțat că ţinta este ca, în 2029, să poată fi oferit programul Masa…

Citeşte mai departe