În materie de Educație, noul program de guvernare, dacă va fi pus în aplicare punctual, va reforma din temelii învățământul românesc. Măsurile propuse sunt revoluționare și ar putea schimba definitiv paradigmele învechite și comuniste în care se zbate sistemul de zeci de ani, consideră experții în educație pe care „Adevărul” i-a consultat.
Ministrul Educației, Daniel David, promotorul reformei în sistemul de învățământ. Arhivă
Academicianul Mircea Dumitru, fost ministru al Educației în guvernul Cioloș, spune că programul de guvernare pe Educație atinge toate hibele sistemului.
„Un program coerent, care se adresează principalelor probleme din sistem. În primul rând, problemele pe care le cunoaștem din învățământul primar și secundar. Însă, având în vedere experiența ministrului David ca rector de universitate, sigur vor fi și măsuri care vizează optimizarea proceselor de învățământ din universități….
































Lasă un comentariu