ÎCCJ, răspuns privind amenda contravenţională


Amenda contravenţională se execută prin intermediul executorilor fiscali şi nu prin cel al executorilor judecătoreşti, a stabilit, luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a admis o sesizare a Avocatului Poporului.

”Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 3 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2012, cu modificările şi completările ulterioare, procentul de 30% din suma încasată cu titlu de amendă contravenţională reprezintă o creanţă bugetară care se execută prin intermediul executorilor fiscali, potrivit dispoziţiilor art. 220 şi următoarele din Codul de procedură fiscală. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă….

Citeşte mai departe