Un bărbat în vârstă de 31 ani, din Moineşti a fost prins, fiind deghizat în măicuţă, că solicita bani pentru o presupusă intervenţie medicală.
El a fost reţinut de poliţişti.
„Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au prins în flagrant delict un bărbat de 31 ani, din municipiul Moineşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Cel în cauză era deghizat în măicuţă şi ar fi pretins şi primit de la un bărbat de 37 ani, din comuna Margineni, o sumă de bani, necesară unei presupuse intervenţii medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru înşelăciune şi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
The post Escrocul se deghizase în…
Lasă un comentariu