Ce e învățământul simultan, „buba neagră” a școlii de la sat

În România anului 2024 există școli unde copiii învață la grămadă, cei mici împreună cu cei mari în aceleași săli de clasă. Iar învățătorii și profesorii, ca niște adevărați regizori, sunt nevoiți să-și adapteze metoda de predare în așa fel încât să acopere nevoile educaționale ale tuturor. Însă, chiar și așa, minuni nu se pot face. Iar rezultatul, de cele mai multe ori, este un abandon școlar mai mare și un acces mai slab la educație. 

Elevii școlii din Peștișani, două clase într-una singură. Sursa foto: Alin Dobromirescu

La Școala generală din localitatea Peștișani, județul Gorj, învață peste 150 de elevi. „Învățământ simultan avem doar la clasele primare, adică la clasele I-IV. Elevii din clasa pregătitoare învață în sistem clasic, singuri, doar ei cu învățătoarea lor. La fel și cei din gimnaziu”, a precizat pentru „Adevărul” directorul unității, profesorul Alin Dobromirescu. „Treaba…

Citeşte mai departe