Arestări după bătaia din Pantelimon


Nouă persoane au fost reţinute marţi, în urma audierilor desfăşurate în cazul conflictului care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul Pantelimon, anunţă Poliţia Capitalei.

”Faţă de nouă bărbaţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de mâine (miercuri – n.r.), atât aceştia, cât şi persoana care se află deja sub măsura arestării preventive pentru 30 de zile în altă cauză să fie prezentaţi în faţa instanţei cu propuneri legale”, informează sursa citată.

Marţi dimineaţă, au avut loc mai multe percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov în acest caz în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.

Este vorba despre incidentul violent care a avut loc sâmbăta trecută între două familii, izbucnit iniţial în oraşul Pantelimon şi continuat la camera de gardă a…

Citeşte mai departe