Tânărul de 21 de ani din Porumbacu de Jos care a omorât o femeie la Racoviţa a fost reţinut pentru 24 de ore, a anunţat sâmbătă IPJ Sibiu.
„Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului în vârstă de 21 de ani, din Porumbacu de Jos.
Cercetările în acest caz sunt continuate”, a precizat sursa citată.
Un tânăr de 21 de ani, din Porumbacu de Jos, a fost reţinut de poliţiştii sibieni după ce a recunoscut că a omorât-o pe femeia de 69 de ani găsită decedată în propria locuinţă, la Racoviţa, vineri dimineaţă, dar şi că a sustras mai multe bunuri ale victimei, printre care şi un card bancar.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești…
Lasă un comentariu