Comisarul-şef de poliţie Marian Robert Iancu, şef al Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Sectorului 3 (SICE3), a fost trimis în judecată de DNA pentru comiterea a două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, fiind acuzat că a fost implicat timp de 9 ani în diverse afaceri din domeniul imobiliar.
Conform DNA, în perioada 2015 – 2024, în incompatibilitate cu funcţia de ofiţer de poliţie, Marian Robert Iancu a efectuat operaţiuni financiare comerciale în legătură cu dezvoltări imobiliare prin care a obţinut profituri totalizând 883.716 euro.
Procurorii susţin că Marian Robert Iancu a investit în terenuri cu potenţial din proximitatea municipiului Bucureşti, pe care le identifica şi le alegea împreună cu asociaţii săi, dezvoltatori imobiliari, le cumpăra după negocieri şi le punea imediat la dispoziţia asociaţilor pentru ca aceştia să construiască…
Lasă un comentariu