Un număr de 11 bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti după o încăierare în incinta unei săli de jocuri din Sectorul 6 al Capitalei.
Potrivit unui comunicat la Poliţiei Capitalei, marţi, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 25 Poliţie au reţinut 11 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„În fapt, la data menţionată, în jurul orei 2,30, poliţişti din cadrul Secţiei 25 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că în incinta unei săli de jocuri din Sectorul 6 are loc un conflict între mai multe persoane. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au depistat 18 persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, care ar fi fost implicate în eveniment. Din cercetările efectuate, s-a stabilit că,…
Lasă un comentariu