Poliţiştii din Botoşani au amendat părinţii a 11 copii care, la sfârşitul săptămânii trecute, au agresat un elev olimpic care se deplasa prin centrul municipiului reşedinţă de judeţ, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Tudor Costîn.
Potrivit acestuia, la agresiune au participat 16 persoane, însă cinci dintre acestea nu au fost identificate. Trei dintre minorii identificaţi sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe.
„Au fost observaţi la faţa locului 16 minori care au participat într-un fel sau altul la acel incident. Dintre cei 16, 11 au fost identificaţi iar trei dintre aceştia au calitatea de suspect. Au fost audiaţi în data de 4 septembrie la DGASPC, conform procedurii de lucru cu minorii şi au recunoscut faptele iar în data de 12 septembrie vor fi prezentaţi la Medicină Legală pentru a se stabili dacă au avut discernământ şi se…
Lasă un comentariu