Acuzații de corupție la o bază militară

Maiorul Marius Ilie Pîntea, şef al Personalului S1 din cadrul UM 01668 Bucureşti, este urmărit penal de procurorii anticorupţie, după ce ar fi luat mită pentru a facilita angajarea unei persoane în cadrul unităţii militare.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de joi, faţă de Marius Ilie Pîntea, la data faptei având gradul de maior şi ocupând funcţia de şef al Personalului S1 din cadrul Bazei 48 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei – UM 01668 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Procurorii susţin că, în cursul lunii august 2023, Pîntea ar fi primit în numerar suma de 2.300 de euro de la o persoană (suspect în…

Citeşte mai departe