Şeful Gărzii de Mediu, Ioan Borş, reţinut de DNA


Şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borş, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, potrivit comunicatului de presă remis vineri de DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud ar fi pretins şi ar fi primit de la mai multe persoane diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, şi alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură.

Foloasele respective ar fi fost pretinse şi primite de către inculpat în sediul instituţiei pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi, pentru ca aceştia să nu se mai deplaseze în teren în vederea…

Citeşte mai departe