Laszlo Tokes se plânge la CEDO


Fostul europarlamentar Laszlo Tokes a semnat, joi, la cabinetul de avocatură al lui Kincses Elod din Târgu Mureş, sesizarea care urmează să fie înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce instanţele din România au confirmat decretul prezidenţial de retragere a Ordinului Naţional „Steaua României”.

„Ştiţi prea bine că această decoraţie ‘Steaua României’ nu reprezintă niciun avantaj material pentru mine. Am un altfel de interes, este vorba despre Revoluţie. Conform acelor scenarii care circulă de peste trei decenii (cu agenţi secreţi din Ungaria sau că serviciile secrete de peste hotare au intervenit şi au doborât regimul comunist ceauşist), aceste teorii neagă meritul poporului, meritul timişorenilor şi inclusiv al ungurilor din Timişoara, al enoriaşilor mei. Eu cred că trebuie să le apăr cinstea şi să restaurăm adevărul istoric care atât de mult a fost denaturat în aceste decenii. Din această…

Citeşte mai departe