Judecătoarele Curţii de Apel Bucureşti Daniela Panioglu şi Nadia Guluţanu au câştigat al patrulea şi ultimul proces în care au contestat excluderea din magistratură, potrivit portalului Înaltei Curţi citat de G4Media.
Unul dintre capetele de acuzare a fost că judecătoarele au admis o cerere de recuzare DNA față de alți doi magistrați, Nicoleta Nolden și Aurel Găitan, care judecau procesul fostului primar PSD din Pitești, Tudor Pendiuc, și al milionarului Valentin Vișoiu scriu și jurnaliștii de la G4Media.
Alte cazuri grele
”Cu ocazia soluționării unei cereri de recuzare, au invalidat acte administrative cu privire la care nu aveau nicio competență de a se pronunța, creând reguli de drept proprii și au împiedicat repartizarea aleatorie a cauzei, cu consecința tergiversării soluționării acesteia și a accentuării riscului prescripției răspunderii penale”, arată CSM într-un comunicat din 15 decembrie 2022 despre motivele…



































Lasă un comentariu