Micile povestiri de față continuă și termină pe cele spuse în episodul anterior [*]; după ce, răzgândindu-mă, convenisem admiterea unui alt titlu. Și-anume unul blajin, numit Scrisul modifică nu doar limba, ci și inima, sufletul, sinele, eul. Păstrăm totuși titlul prim pentru consecvență și-antren; pe cursivul secund pomenindu-l ca alternativă facultativă, ca atât de frecvent dispensabila (ba chiar antipatica) rafinare. Oblomoviștilor, abandoniștilor, nihiliștilor și fataliștilor sau celor prea ocupați ca să (re)citească multele fleacuri spuse deja, le reamintesc că glosăm despre tribulațiile scrisului mai puțin adaptat la pronunția ca vorbire sau vorbărie vie, la depărtările, volutele sau libertinajele pe care graiul oral și le permite, modificând sau evoluând mereu în relativă independență față de chingile scriiturilor, gramaticilor, ortoepicilor și ortografiilor convenite didactic și impuse autoritarist. Ca și despre…
Iar despre ă, e, i, î, pă, dă, ăăă (și gata)
