Secretarul general adjunct al NATO susține că România ar trebui să se alăture Franței și Marii Britanii într-o nouă Antantă Cordială pentru protecţia mediului şi a biodiversităţii.
FOTO EPA EFE
„Poate că aţi văzut recenta vizită de stat a regelui Charles al III-lea în Franţa. Regele Charles, poate cel mai extraordinar ambasador al frumuseţilor României la nivel la nivel global. Şi la întâlnirea cu preşedintele Franţei şi suveranul britanic, acesta a propus refacerea Antantei Cordiale, alianţa militară şi politică dintre Franţa şi Anglia din Primul Război Mondial, într-o nouă Antantă Cordială pentru protecţia mediului şi a biodiversităţii”, a usținut secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, potrivit News, la deschiderea anului universitar de la Universitatea din Ploieşti.
„Ţinând cont de relaţiile excepţionale cu ambele ţării şi cu ambii lideri, nu văd niciun fel de problemă ca România,…
Lasă un comentariu