VIDEO Concert pe peronul gării din Barboși, în timpul grevei ceferiștilor

VIDEO Concert pe peronul gării din Barboși, în timpul grevei ceferiștilor

Mai mulți tineri gălățeni și tulceni, din comunele Scânteiești și Luncavița, au făcut spectacol în Gara Barboși, acolo unde i-a prins greva de două ore a feroviarilor care a afectat aproape 400 de trenuri.

Tren CFR CalatoriFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Tinerii, care mergeau la un festival din Sibiu, au coborât din tren, s-au instalat pe unul dintre peroane și au oferit un moment artistic, scrie Viața Liberă.

​397 de trenuri de călători, care aparțin celor 6 operatori de transport feroviar de călători, erau programate să circule între orele 07.00 – 09.00.

Motivul principal al grevei CFR de vineri dimineaţă îl reprezintă faptul că nu a fost încheiat contractul colectiv de muncă, a precizat secretarul general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, Viorel Istrate. Acesta susține că 80% din personalul de execuţie are salariul net de 2650 de lei.

Ceferiștii…

Citeşte mai departe