A început școala! Țările care investesc cel mai mult în educație

Milioane de copii s-au întors la școală săptămâna aceasta, iar educația este un motor cheie pentru dezvoltarea socială și economică. Potrivit Băncii Mondiale, fiecare an suplimentar de școlarizare este asociat cu o creștere a veniturilor de nouă procente pe oră. Din această perspectivă Al Jazeera analizează starea educației la nivel global, respectiv care sunt țările care investesc mai mult în educație.

StudiuFoto: Z Jan / Panthermedia / Profimedia

Aproape 10% din populația lumii cu vârsta de peste 15 ani nu are educație formală, ceea ce înseamnă că nu au intrat sau nu au absolvit clasa întâi, potrivit datelor compilate de Centrul Wittgenstein.

Aproximativ 10% dintre oameni au absolvit învățământul primar – de la grădiniță până la 11 sau 12 ani, iar aproape 40% dintre oameni au ajuns să încheie ciclul gimnazial sau liceul.

Doar 12% din populația lumii a obținut o educație universitară, comparativ cu doar 1 la sută în…

Citeşte mai departe