Un bancher din Torino, erou în Italia după ce a prins în zbor un copil care căzuse de la etajul cinci

Un bancher în vârstă de 37 de ani din Torino este considerat erou după ce a prins în mod miraculos un copil care a căzut, sâmbătă, de la un balcon aflat la etajul cinci, relatează CNN.

Mattia Aguzzi, alături de prietena luiFoto: Sonnessa Sara / LaPresse / Profimedia

Mattia Aguzzi a relatat că el şi prietena sa se îndreptau spre un magazin de pâine din centrul oraşului Torino, cu puţin înainte de ora locală 11.00, sâmbătă, când a auzit un bărbat strigând după ajutor dintr-un apartament de la etaj, scrie News.ro citând CNN.

„Am ieşit cu prietena mea să cumpărăm pâine şi am auzit ţipete dintr-o clădire care ne-au atras atenţia”, a declarat el pentru Sky24, vorbind în faţa spitalului unde a fost tratat pentru răni minore. „Am auzit un bărbat ţipând când a văzut fetiţa aplecată pe marginea balconului. Fetiţa se apleca din ce în ce mai mult şi s-a urcat pe margine. Se ţinea doar cu mâinile şi picioarele ei erau în…

Citeşte mai departe