VIDEO Antena 3: Înregistrare cu judecătorul Bogdan Mateescu, fost șef al CSM, care încearcă să obțină tăcerea unei funcționare care i-ar fi reclamat tatăl, primar în Băile Govora

Antena 3 a difuzat vineri seară conținutul unor înregistrări în care susține că primarul Mihai Mateescu de la Băile Govora amenință o funcționară din subordine iar fiul edilului, Bogdan Mateescu, judecător și fost președinte al CSM, încearcă să obțină tăcerea femeii oferindu-i un post mai bine remunerat.

Bogdan MateescuFoto: Inquam Photos / George Călin

Primarul Mihai Mateescu este acuzat că s-a împroprietărit cu un teren de 240 de metri pătrați în parcul orășenesc și care este “lipit” de un alt teren pe care îl avea în proprietate primarul. Procurorii susțin că terenul a fost retrocedat și dezmembrat ilegal.

Operațiunea de împroprietărire se realizează prin niște documente care poartă semnătura primarului Mateescu.

Inițial, plângerea pe numele primarului din Govora a fost făcută la DNA Pitești. DNA Pitești a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în virtutea competenței teritoriale.

Citeşte mai departe