Borussia Dortmund a ratat într-un mod dramatic șansa de a câștiga titlul în Bundesliga în fața rivalei Bayern (în ultima etapă de campionat), iar formația de pe Signal Iduna Park s-a întărit cu un jucător de la campioana en-titre.
Marcel Sabitzer, BayernFoto: Frank Hoermann/SVEN SIMON / DPA / Profimedia
Marcel Sabitzer a semnat cu Borussia Dortmund
Marcel Sabitzer a ajuns la Bayern Munchen în vara anului 2021, iar în a doua parte a sezonului trecut acesta a jucat sub formă de împrumut la Manchester United.
Gruparea de pe Old Trafford nu a decis să activeze clauza de cumpărare definitivă, astfel că acesta s-a întors la campioana Germaniei.
Cotat la 20 de milioane de euro, Sabitzer nu a făcut parte nici din planurile lui Thomas Tuchel la Bayern, iar acesta a fost cedat la rivala Borussia Dortmund.
Marcel Sabitzer a fost prezentat oficial luni de Borussia și a semnat un contract valabil pe 4 sezoane.

































Lasă un comentariu