În urma expirării, luni, a acordului privind cerealele din Marea Neagră, care a permis expedierea din Ucraina a 33 de milioane de tone de cereale într-un an, mai mulți asigurători și-au retras acoperirea riscurilor din zonă, a aflat miercuri AFP de la aceștia.
Depozit de cereale Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia
„Am încetat să mai acoperim cursele” către cele trei porturi din acest coridor, Odesa, Ciornomorsk și Iuzni, a declarat pentru AFP Frédéric Denefle, directorul general al grupului Garex, cu sediul în Franța și specializat în asigurări pentru riscuri de război, în special maritime.
Deși este „dificil de identificat ceea ce fac concurenții (…) ceea ce este sigur este că toate piețele consideră că există un pericol suplimentar, iar acum că coridorul a fost suspendat va fi mult mai dificil de asigurat”, a adăugat el.
În orice caz, a explicat el, „nu mai există armatori pregătiți să meargă acolo”.


































Lasă un comentariu