Au amenințat că violează o fetiță de 4 ani, dar au scăpat de cătușe


Doi bărbaţi din judeţul Iaşi sunt cercetaţi pentru infracţiunea de ameninţare, după ce l-au contactat prin apel video pe un bărbat dintr-o familie rivală căruia i-au spus că îl bat, îl omoară şi îi violează fiica în vârstă de patru ani.

Indivizii care au amenințat au fost plasaţi sub control judiciar,

Potrivit procurorilor cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, care instrumentează acest caz, cei doi inculpaţi şi bărbatul pe care aceştia l-au ameninţat fac parte din familii care au neînţelegeri mai vechi. Fapta de ameninţare a avut loc în seara zilei de 12 iulie.

„Din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că pe fondul unui conflict mai vechi dintre membrii familiei Ş. şi cei ai familiei D., la data de 12.07.2023, în jurul orelor 22:00, prin intermediul unui apel video, inculpaţii D. R. zis P. şi D. F.–D.–G. zis B. au contactat persoana vătămată Ş. G….

Citeşte mai departe