Legile educației, pline de restanțe. „Să nu legi salarizarea de performanță este o prostie”

Promulgate cu fast la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, Legile
educației devin obligatorii. Cu toate acestea, actele normative sunt știrbe și
nu vor ridica nivelul de pregătire a elevilor, susțin experții în educație.

Din toamnă, elevii vor avea noi legi în Educație FOTO Shutterstock

Rezultatul concret al acestor legi va fi o și mai accelerată
scădere a nivelului de instruire, spune Daniel Funeriu, fost ministru al
Educației. Copiii nesusținuți de părinți vor avea rezultate și mai slabe la
școală, adaugă fostul demnitar, în timp ce părinții care-și susțin odraslele
vor avea cheltuieli tot mai mari.

„De acum, mai mult ca oricând, părinții şi copiii vor fi pe cont
propriu. Sper, din tot sufletul, să mă înşel şi să fie altfel. Având în vedere
că vechea lege a educației, Legea 1, era asociată şi cu numele meu, mă
consider, din acest moment, eliberat de orice datorie morală față de
instituțiile din România care…

Citeşte mai departe