Ierarhia de admitere la liceu 2023 va fi publicată la ora 18, potrivit unui anunț al Ministerului Educației.
Admitere liceu / Foto: Arhivă
„Ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere (egală cu media notelor obținute la evaluarea națională) și, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare, respectiv: nota obținută la proba de limba și literatura română, în cadrul evaluării naționale; nota obținută la proba de matematică, în cadrul evaluării naționale; nota obținută la proba de limba și literatura maternă, dacă este cazul; media de absolvire a claselor V – VIII”, transmite ministerul.
Precizări privind eroarea de marți
Ministerul Educației precizează că au fost identificate neconcordanșțe în aplicația informatică în ceea ce privea ordinea mediilor elevilor, astfel că „a solicitat reprezentanților furnizorului de servicii informatice retragerea…
Lasă un comentariu