Riscă o pedeapsă și mai mare


Un proces controversat al cunoscutului disident rus Aleksei Navalnîi urmează să înceapă oficial luni, a anunţat avocatul acestuia, de această dată acuzaţia fiind cea de extremism, transmit AFP şi DPA.

Opozantul rus riscă până la 30 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat de acuzaţiile de ”extremism şi reabilitarea ideologiei naziste”.

Navalnîi se află închis din ianuarie 2021 într-o colonie penitenciară din regiunea Vladimir, la aproximativ 250 de kilometri de Moscova, unde efectuează o pedeapsă de nouă ani pentru fraudă.

De la declanşarea campaniei militare din Ucraina în februarie 2022, majoritatea disidenţilor vocali din Rusia care nu au fugit din ţară au fost încarceraţi sau urmăriţi în justiţie, în special pentru denunţarea conflictului.