Premierul britanic Rishi Sunak a plecat marți seara pentru o vizită de două zile în Statele Unite, unde intenționează să discute cu președintele Joe Biden despre rolul Regatului Unit în viitoarea reglementare globală a inteligenței artificiale, potrivit AFP.
Premierul britanic Rishi SunakFoto: Leon Neal / AFP / Profimedia Images
Cei doi lideri se vor întâlni joi după-amiază la Casa Albă pentru a-și reafirma sprijinul neclintit față de Ucraina, în urma distrugerii unui important baraj hidroelectric în sudul țării, pentru care atât Moscova, cât și Kievul se acuză reciproc.
În timp ce Londra și Washingtonul împărtășesc aceeași linie cu privire la conflictul din Ucraina și o poziție fermă față de China, Rishi Sunak dorește totuși să consolideze poziția Regatului Unit pe scena mondială după Brexit.
El încearcă, de asemenea, să încălzească relațiile cu Joe Biden, care au fost mai degrabă reci sub predecesorii săi Boris…
Lasă un comentariu