Guvernul va acorda profesorilor primele de 2.500 de lei care au fost refuzate de sindicaliști

Profesorii și personalul nedidactic vor primi primele în valoare de 2500 de lei, respectiv 1000 de lei, care au fost refuzate de sindicaliști, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Ce a decis Guvernul privind greva din Educație / Foto: Arhivă / Inquam Photos

„Guvernul României a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Repet, în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din Educaţie.”, a transmis purtătorul de cuvânt.

Acesta a spus că acest efort bugetar depășește suma de 700 milioane de lei, dintre care peste 300 de milioane de lei vor fi din bugetul național, iar restul din fonduri europene. Cărbunaru a reiterat oferta care a fost refuzată de sindicaliștii din Educație, respectiv: „2.500 de lei – măsuri de susținere sub formă de primă de…

Citeşte mai departe