Ultranaționalistul Sinan Ogan și-a anunțat luni sprijinul pentru președintele în exercițiu, Recep Tayyip Erdogan, în turul doi al alegerilor prezidențiale din Turcia de duminică, relatează AFP.
Recep Tayyip Erdogan se lupta cu principalul contracandidat Kemal Kilicdaroglu pentru a ramane la putereFoto: Ozan KOSE / AFP / Profimedia
“Vom sprijini pe domnul Recep Tayyip Erdogan în turul doi. Îi invit pe alegătorii noștri care ne-au votat în primul tur să-l susțină pe domnul Erdogan în turul doi”, a declarat la Ankara Ogan, care s-a clasat al treilea în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Cu 5,2% din voturi strânse în primul tur de scrutin din 14 mai, acest disident al partidului de extremă dreapta MHP, a fost curtat de ambii finalişti ai alegerilor.
Erdogan a câștigat 49,5% din voturi, iar adversarul său, social-democratul Kemal Kiliçdaroglu, 44,9%, adică o diferență de 2,5 milioane de voturi între cei doi, în primul tur de scrutin.
Lasă un comentariu