Cerere neobișnuită din partea Avocatului Poporului, Renate Weber. Aceasta a solicitat birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului revocarea din funcţie a lui Daniel Iovănescu, adjunct al Avocatului Poporului în domeniul prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
Potrivit solicitării, care va fi analizată de Comisiile juridice, „aproape în fiecare zi, lucrările pe care Daniel Iovănescu le prezintă sunt retrimise cu rezoluţii ale Avocatului Poporului privind corectarea acestora, în aşa fel încât să respecte legea”.
„Atitudinea constantă a domnului adjunct Daniel Iovănescu face imposibilă colaborarea dintre Avocatul Poporului şi acesta, cu consecinţa apariţiei unor disfuncţionalităţi în activitatea instituţiei. (…) Din păcate, de la data numirii sale în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, domnul Daniel Iovănescu a dovedit, prin actele întocmite sau avizate în…
Lasă un comentariu