Primarul de Botoșani, reclamat la DNA de soțul amantei


Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, care este şi preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat (PSD), a anunţat că se suspendă din toate funcţiile politice, după ce procurorii anticorupţie au început, vineri, urmărirea penală pe numele său într-un dosar de fapte asimilate celor de corupţie.

El a postat pe Facebook un mesaj în care arată că respectă regulile de integritate institute în PSD şi că a transmis că renunţă la funcţiile deţinute în partid.

„În urma evenimentelor de astăzi, în care mi-a fost adusă la cunoştinţă măsura controlului judiciar, am urmat, cum era şi firesc, regulile de integritate institute în PSD şi am comunicat conducerii PSD Botoşani auto-suspendarea din toate funcţiile deţinute în partid. În ce mă priveşte, îmi voi susţine cauza cu bună-credinţă şi voi pune la dispoziţia organelor de anchetă toate informaţiile care mi se vor solicita, astfel încât situaţia să se…

Citeşte mai departe