Pedeapsă cu executare pentru șantaj. Fostul deputat Dorin Lazăr Maior, adus în ţară sub escortă

Pedeapsă cu executare pentru șantaj. Fostul deputat Dorin Lazăr Maior, adus în ţară sub escortă


Update. Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, a fost adus de la Roma sub escorta Poliţiei, luni, pe Aeroportul Otopeni, pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă.

Potrivit unei informări a Poliţiei Române, pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române urma să preia, din Roma, un bărbat de 63 de ani.

Dorin Lazăr Maior s-a internat la un spital din Roma din cauza unor probleme medicale, au precizat surse judiciare, până când situaţia medicală i-a permis transportul către ţara noastră.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, va fi ajunge în scurt timp în România pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare…

Citeşte mai departe