Încercând să aștern pe hârtie ceea ce cred la sfârșitul lecturii cărții Elita culturală românească și discursul antisemit interbelic, carte apărută la finele anului 2022 sub semnătura lui Alexandru Florian și a Anei Bărbulescu, prin colaborarea dintre Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” și editura ieșeană Polirom, am sentimentul că aș avea în mână un cartof fierbinte. Adică, oricum aș face, orice aș scrie, tot nu aș reuși să mulțumesc pe toată lumea.
Mircea MorariuFoto: Arhiva personala
Arareori, am avut sentimentul că, scriind o recenzie, mă aflu în situația de a-mi asuma atâtea riscuri.
Cartea este constituită dintr- o succesiune de șapte studii despre felul, nuanțele, în unele cazuri, etapele, ale discursului antisemit așa cum s-a manifestat el în scrierile, ieșirile în spațiul public, conferințele sau chiar în acțiunea practică a câtorva dintre cele mai mari…


































Lasă un comentariu