Președintele american Donald Trump s-a arătat, marți, furios din cauza modului în care presa a relatat declarațiile lui de ieri, în cadrul discursului ținut la Washington în ajunul alegerilor, insistând că acela nu a fost discursul său de încheiere a campaniei pentru alegerile intermediare și criticându-i aspru pe jurnaliști și pe un parlamentar democrat pentru interpretarea glumei despre redenumirea unui monument în onoarea lui, scrie CNN.
„Nu a fost un «discurs final pentru midterms (alegerile de la jumătatea mandatului, n.r.)» la care au participat doar 60 de persoane, a fost o CONFERINȚĂ DE PRESĂ, nimeni nu a fost invitat, a fost închisă publicului – doar pentru jurnaliști”, a scris Trump marți, într-un mesaj publicat pe rețeaua lui de socializare, Truth Social. CNN notează că nu a fost o conferință de presă, întrucât liderul american nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor.
„Discursul meu final înaintea…





































Lasă un comentariu