Protest la IAR Ghimbav. Sindicatul acuză conducerea că și-a cvadruplat salariile

Protest la IAR Ghimbav. Sindicatul acuză conducerea că și-a cvadruplat salariile

Sindicatul IAR Ghimbav va organiza, luni, un miting în incinta societăţii, în semn de nemulţumire faţă de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA), în condiţiile în care indexarea salariilor cu inflaţia, negociată în luna iunie, nu a fost acordată, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale, citat de Agerpres.

„Luni 12 octombrie 2026, la ora 10:00 vom organiza un miting în societatea IAR, la care vor participa toţi salariaţii, pentru a afla punctul de vedere al acestora referitor la creşterea, de peste 4 ori, a indemnizaţiilor membrilor CA din IAR SA în condiţiile în care, în acest an, cu toate că am negociat creşterea salariului cu inflaţia, această creştere a fost blocată de Guvernul României”, se arată în comunicatul Sindicatului IAR Ghimbav.

Reprezentanţii organizaţiei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia actuală a societăţii şi la…

Citeşte mai departe