Elevii de clasa a VIII-a au susținut marți proba la Matematică din cadrul simulării cu subiecte unice la nivel național. „Este un antrenament binevenit”.
Elevii de clasa a VIIII-a au susținut și a doua probă FOTO: Alina Mitran
Și mai mulți elevi de clasa a VIII-a au lipsit de la cea de-a doua probă a simulării Evaluării Naționale 2026, la nivel național. Profesorii asistenți au scanat la finalul probei peste 144.300 de lucrări, însă s-au consemnat și peste 12.700 de absențe, față de peste 11.800 în prima zi, în timp ce trei elevi au fost surprinși copiind sau încercând să copieze, fiind eliminați din examen.
De menționat că în 104 unități școlare nu s-a organizat simularea, din cauza boicotării activității de către cadrele didactice, astfel că peste 5.200 de elevi nu au putut să treacă prin acest antrenament.
De altfel,…































Lasă un comentariu